Update: Avem dezvăluiri în exclusivitate despre planurile lui Ludovic Orban, dacă va reuşi să ajungă premier: Viitorul guvern pregăteşte schimbări-bombă în justiţie. Surse Antena 3 spun că în programul de guvernare se vor regăsi: modificarea codurilor penale, desfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi şi abrogarea recursului compensatoriu. Toate acestea sunt promisiuni pe care Orban le face celorlalte partide ca să obţină sprijin pentru viitorul său cabinet.
Știrea inițială: Ludovic Orban negociază intens susţinerea pentru guvernul său. Au mai rămas nouă zile din termenul prevăzut de Constituție, iar partidele din opoziție nu se pot pune de acord în privință guvernării.
Premierul desemnat i-a chemat la discuții azi pe liderii Pro Romania, UDMR și ALDE. Dacă cele șase partide din opoziție nu ajung la un acord comun, sunt slabe șanse că echipa lui Orban să treacă de votul de încredere al Parlamentului.
Toate întâlnirile vor avea loc în Parlament. Pe de altă parte, sunt discuții mari cu privire la oamenii care vor conduce noile ministere.
Surse politice spun că la ministerul Finanțelor, Florin Cîțu ar putea ocupa această funcție, pe de altă parte Adrian Oroș ar putea fi propunerea pentru ministerul Agriculturii.
Vineri ar trebui să se vadă vineri și cu cei de la USR.