Antena 3 CNN Politică Rareș Bogdan: Vlad Voiculescu ar trebui să o oprească pe Andreea Moldovan!

Rareș Bogdan: Vlad Voiculescu ar trebui să o oprească pe Andreea Moldovan!

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 14:55 08 Apr 2021 Modificat la 14:55 08 Apr 2021
Rareș Bogdan: Vlad Voiculescu ar trebui să o oprească pe Andreea Moldovan!
Sursa foto: Hepta

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan,  susține că ministrul Sănătății ar trebui să-i explice secretarului de stat, Andreea Moldovan, că „fiecare vorbă aruncată de un om care e secretar de stat în Ministerul Sănătății are un impact extrem de puternic. Mă refer la impactul emoțional, la impactul economic și la componenta socială.”

„Merg pe declarațiile președintelui și ale premierului care au fost extrem de clari și fermi: în România nu va fi un lockdown. Poate doamna Moldovan, fiind ocupată cu gestionarea unei situații în domeniul sănătății extrem, extrem de complicate, nu a fost atentăMă gândesc că poate află, în cele din urmă, înainte de a ieși în spațiul public și de a vorbi, că face parte dintr-un cabinet, dintr-un guvern, dintr-o coaliție guvernamentală și nu poate fiecare să vorbească ce vrea, cum vrea și când vrea. Cred că ar trebui să se uite pe declarațiile președintelui, premierului, inclusiv pe declarațiile ministrului.”, a mai adăugat Rareș Bogdan.

„Știți, când ajung microfoanele în fața unui om, pe unii nu-i mai poți opri!”, a mai spus Rareș Bogdan la interviurile DCNews, făcând referire la Andreea Moldovan.

×
Etichete: Rareș Bogdan
x close