Raportul a fost adoptat cu 156 de voturi pentru, 2 împotrivă şi trei abţineri în condiţiile în care deputaţii PDL şi cei ai minorităţilor naţionale nu şi-au exercitat dreptul de vot.
Înainte de începerea votului secret cu bile, deputaţii PDL şi cei ai PSD şi PNL s-au contrat dur pe probleme de procedură, reprezentanţii PSD şi ai PNL solicitând ca votul secret cu bile să aibă loc în acelaşi timp cu cel pentru alegerea unui nou vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, vacantat după ce Bogdan Olteanu (PNL) a devenit viceguvernator al BNR. PNL şi PSD au adus ca argument faptul că şi românii sunt chemaţi, în aceeaşi zi, să voteze atât pentru preşedintele ţării, cât şi pentru referendum.
Argumentele PNL şi ale PSD au fost respinse, însă, de PDL, care a arătat că deputaţii nu pot vota, în acelaşi timp pentru două chestiuni diferite.
Sever Voinescu (PDL) a spus că înţelege "teama noii majorităţi că s-ar putea să nu-şi ţină oamenii în sală pentru două voturi", dar că nu se poate vota cu bile pentru ?două lucruri atât de diferite".
Într-un final, preşedinta Camerei Roberta Anastase a anunţat că a obţinut acordul liderilor parlamenatri pentru ca votarea să aibă loc succesiv, întâi pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului şi, apoi pentru numirea liberalului Ludovic Orban ca vicepreşedinte al Camerei.
Antena3.ro