Coordonatoarea liberalilor în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, Ramona Mănescu, a intervenit în plenul PE, în cadrul unei dezbateri referitoare la viitorul politicii de coeziune al UE. Cu această ocazie, europarlamentarul liberal a declarat:
"Fondurile structurale au un rol cheie în depășirea crizei economice și tocmai de aceea pentru următoarea perioadă de programare trebuie să ne asigurăm că atât la nivelul Comisiei cat și al statelor membre se vor lua masurile necesare pentru a asigura o rată de absorbție cât mai mare a acestor fonduri.
Avem nevoie în primul rând de proceduri mai simple și mai clare pentru a reduce birocrația și a asigura consolidarea capacitații administrative și implicarea reală a autorităților locale și regionale în procesul decizional dar și o mai mare flexibilitate în alocarea fondurilor. "
Ramona Mănescu a salutat atenția acordată tuturor orașelor cu atât mai mult cu cat zonele urbane au resimțit cel mai pregnant efectele crizei economice, confruntându-se cu probleme grave precum șomajul, discriminarea și sărăcia, conform pesurse.ro.
"Având în vedere rolul cheie al orașelor în realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 precum cele economice, sociale sau de mediu, este evident că nu vom putea fi competitivi la nivel global decât dacă vom exploata eficient potențialul de dezvoltare al regiunilor și zonelor urbane, prin intermediul politicii de coeziune."