Ramona Ioana Bruynseels, candidatul umaniștilor la prezidențiale, a precizat la Antena 3 este firesc să aibă loc în această perioadă negocieri politice în preajma alegerilor din acest an.
„Ele ascund calcule politice foarte precise, vor continua negocierile și în perioada următoare. Eu cred că nimic nu este decis, cred că în august vor avea loc negocieri mai ample și în septembrie ne putem aștepta într-adevăr cu diverse alianțe și coaliții”, a precizat Ramona Ioana Bruynseels.
În ceea ce privește poziția lui Victor Ponta și a PRO Ronânia, Ramona Ioana a precizat că există anumite riscuri dacă aceștia ar face o alianță cu social-demicrații, deoarece în ultima perioadă cei din PRO România s-au poziționat în ultimul timp pe un discurs anti-PSD.
„Important este să aibă în primul rând interesul României, pentru că în final despre lucrul acesta este vorba, nu despre orgolii de partid”, a subliniat aceasta.
În ceea ce privește decizia PSD și candidatura Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, Ramona Ioana a precizat că salută această decizie.
„Sunt o vehementă susținătoare a implicării femeilor în politică și viața civică din România. Doamna Dăncilă este un om politic cu o experiență clar bogată în politică”, a precizat candidata umaniștilor la prezidențiale.