Antena 3 CNN Politică Raluca Turcan: "Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități"

Raluca Turcan: "Suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități"

Maria Zărnescu
1 minut de citit Publicat la 16:34 05 Mai 2021 Modificat la 16:34 05 Mai 2021
o_1f4ubodon13m1np2agrn9i156mb.jpg
Sursa foto: Facebook / Raluca turcan

Ministrul Muncii Raluca Turcan a participat miercuri la o dezbatere despre ocuparea persoanelor cu dizabilități, organizată de președintele ANDPDCA, Florica Cherecheș, cu ocazia Zilei europene pentru o viață independentă.

Totodată, ministrul Muncii susține că cifrele pe care România le înregistrează în materie de sărăcie, de excluziune, de integrare a persoanelor cu dizabilități îi creează îngrijorare.

Raluca Turcan spune că România este o țară plină de inechități, fie că vorbim de pensii ori de salarii în sistemul public, asistență socială sau ocupare, care, dublate de sărăcie, creează o nemulțumire acută în societate, potrivit Mediafax.

"Am vorbit astăzi despre integrarea persoanelor cu dizabilități în piața muncii, iar cifrele ne arată că suntem pe ultimul loc între statele europene în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități, în special din perspectiva ocupării. Astfel, dacă procentul persoanelor ocupate cu vârste între 20 și 64 de ani, fără limitări este de 74 %, în cazul persoanelor cu anumite limitări acesta coboară la 50%, în timp ce doar 12% din persoanele cu limitări severe sunt integrate pe piața muncii. Aceste cifre ilustrează cât de departe sunt persoanele cu dizabilități din România de condițiile din Uniunea Europeană, în materie de ocupare, de integrare, de acces la o viață independentă", susține Raluca Turcan.

Conform acesteia, statul nu poate să ajute singur, dar poate fi eficient prin parteneriate și prin implementarea de soluții integrate care să includă consiliere educațională, servicii de asistență la domiciliu, consiliere psihologică, consiliere pentru carieră și sprijin pentru ocupare.

"Cred că în acest fel persoanele cu dizabilități pot primi un impuls pentru a ieși din starea de dependență de stat și să intre pe piața muncii. Orice persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate trebuie ajutată să înțeleagă că această situație nu e un dat și că poate fi depășită. Un loc de muncă este cea mai sigură cale pentru o viață mai bună și pentru o sursă sigură de venit la bătrânețe, pensia", a mai spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan anunță că împreună cu ANDPDCA, a pregătit un set de modificări pentru diversificarea serviciilor de asistență socială: "Ne propunem să sprijinim DGASPC-urile și să încercăm să externalizăm serviciile sociale astfel încât exemplele de bună practică pentru sprijinirea celor vulnerabili să fie implementate și la nivel local".
 

×
x close