Realizatorul "Punctul de întâlnire" a adăugat că plecarea neanunţată din ţară a liderului PNL, într-un moment de maximă tensiune în interiorul Uniunii Social Liberale, a fost posibilă încă din momentul în care Crin Antonescu a afirmat că Victor Ponta nu-i mai este prieten.
"Cred că nu va scăpa de responsabilitatea şi de reproşul votanţilor USL Crin Antonescu, dacă face aceşti paşi exact în momentul în care oamenii se aşteaptă ca preşedintele PNL, alături de preşedintele PSD, să fie preocupaţi să termine această criză artificială şi să ia măsuri în favoarea oamenilor", a afirmat Radu Tudor la Antena 3.
Cine trage spre ruperea USL face jocul lui Traian Băsescu, a declarat în urmă cu puţin timp premierul Victor Ponta, în exclusivitate la emisiunea "Se întâmplă în România", de la Antena 3.
Senatorii PNL de Bihor Cristian Bodea şi Valeriu Boeriu au afirmat, într-o conferinţă de presă, că PSD îi forţează pe liberali să părăsească USL, o "alianţă confiscată de Ponta", ei spunând că social-democraţii au creat USD ca "o chinezărie politică, un plagiat ca şi Abidas şi Mike", prin care vor să inducă în eroare electoratul.