Radu Tudor a apreciat că
reacţiile nervoase de vineri ale preşedintelui Traian Băsescu, atunci când aude de terenul de la Nana, pot arăta că premierul Ponta avea dreptate când vorbea de o spălare de bani, iar preşedintele s-ar teme pentru libertatea lui.
"De fiecare dată când e vorba despre Nana, Traian Băsescu îşi iese din minţi, semn că ce
spune premierul Victor Ponta ar putea să fie adevărat - spălare de bani a familiei Băsescu, nişte sume imense, prin preluarea acestui teren cu ajutorul unei firme-fantomă şi cu un credit acordat de banca statului din banii statului. E o chestiune care, din punctul meu de vedere, pune în pericol libertatea lui Traian Băsescu după ce nu va mai fi preşedinte", a comentat Radu Tudor, vineri, la emisiunea
La ordinea zilei, de la Antena 3.
De asemenea, analistul politic Radu Tudor a mai spus că preşedintele "rămâne exponentul nesimţirii politice, al atacului sub centură, genul de persoană care îţi provoacă greaţă atunci când deschise gura şi jigneşte jurnaliştii".
Preşedintele Traian Băsescu i-a atacat din nou, vineri, pe jurnaliştii de la Antena 3. Şeful statului a fost extrem de iritat când a fost întrebat de reporter dacă ştia că firma de la care fiica sa Ioana Băsescu a cumpărat moşia de la Nana este o societate-fantomă.
Ponta: La terenul lui Băsescu de la Nana e vorba de spălare de bani
Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, 290 de hectare de teren. Vezi IMAGINI de la moşie. Lotul, lucrat de un EVAZIONIST
Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.