Motivul oficial ivnvocat de noul ministru este acela al câştigurilor fabuloase pe care le aveau aceşti angajaţi ai statului. Şi nu este vorba numai despre salariile lunare, calculate după grilele bugetarilor, ci despre sumele totale pe care le încasau. Este vorba în special de remuneraţiile primite pentru că făceau parte din diferite consilii de administraţie.
Aşadar, potrivit lui Radu Berceanu, şefii de la transporturi căştigau între 150 şi 370 de milioane de lei vechi pe lună. Din calculele noului ministru de la Transporturi, cei 24 de directori primeau, cumulat, peste 100.000 de euro, pe lună.
În topul celor mai bine plătiţi funcţionari ai statului este Aleodor Frâncu, directorul societăţii Romatsa, care primea lunar 370 de milioane de lei vechi.
Mai puţin plătit, însă tot în topul bugetarilor cu căştiguri fabuloase, este şi directorul aeroportului Henri Coandă, Gabriel Ţară. El era plătit cu 210 milioane de lei vechi pe lună.
Nici directorul Tarom nu este mai sărac. Acesta câştiga tot 210 milioane de lei vechi.
Dorin Debucean este un alt exemplu. Directorul Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi primea pentru activitatea sa 120 de milioane de lei vechi.
Acestea sunt însă doar salariile, căci, potrivit lui Berceanu, pe lângă aceştia sunt şi cei care făceau parte din consiliile de administraţie.
Împreună, salariile lor ajungeau la peste 350 de mii de euro.
Printre cei demişi din funcţie se află şi directorii CFR Infrastructură, CFR Marfă, Metrorex, Registrul Autor Român sau Aeroportul Băneasa.
Antena 3