”Furtul, impostura și incompetența – coordonatele politicii pe care o face USR, inclusiv la nivel european. Pentru că nu poate veni cu ideile și soluțiile proprii, USR și-a făcut o practică din a fura proiectele altor partide politice, după ce în pandemie a furat din buzunarul românilor un miliard de euro.
De acestă dată este vorba despre inițiativa cetățenească de confiscare a averilor dobândite ilegal, pe care PUSL a susținut-o și a promovat-o în România de mai bine de un an de zile și pentru care a strâns deja zeci de mii de semnături.
USR, deși are pretenții de partid politic, este doar locul unde s-au adunat impostorii și nulitățile cu aspirații de oameni politici, care nu au făcut nimic altceva decât să-i înșele pe cei care au avut încredere în ei și i-au votat”, a transmis PUSL într-un comunicat.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți urmări imaginea cu proiectul pe care PUSL îi acuză pe cei de la USR că l-au furat.
Lavinia Șandru, președintele Institutului de Studii Social Liberale al PUSL, a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre acest subiect.
”Este a doua oară când PUSL are o inițiativă legislativă furată de cei de la USR. Nu ar fi o problema. Să vină să spună. Nu au idei, îi ajutăm.
(...) Nu sunt în stare să facă altceva decât să fure și să mintă. Au furat un miliard de euro din buzunarele românilor, acum fură idei, pentru că nu au propriile idei.
Hoția nu este apreciată și respectată de nimeni. Eu cred că politica pe care ar trebui să o faceți ar trebui să fie cu demnitate, onoare și curaj, pentru că de asta au nevoie românii”, a declarat Lavinia Șandru la Antena 3 CNN.