Antena 3 CNN Politică Punctul de întâlnire: Cum vede PNL revenirea lui Victor Ponta într-o funcție de stat

Punctul de întâlnire: Cum vede PNL revenirea lui Victor Ponta într-o funcție de stat

1 minut de citit Publicat la 20:39 29 Mai 2016 Modificat la 20:39 29 Mai 2016
ponta.jpg
Foto: Agerpres

Radu Tudor a prezentat, la Punctul de întâlnire, de la Antena 3, o declarație a fostului premier Victor Ponta cu privire la revenirea sa într-o funcție în stat.

Victor Ponta a declarant că se mai gândeşte cu privire la posibilitatea de a ocupa o nouă funcţie în stat, precizând că îi dă curaj primarul din Reghin, Maria Precup, care a decis să candideze pentru un nou mandat, deşi a fost acuzată de DNA de acte de corupţie.

"Pentru Reghin şi pentru PSD o să fie foarte bine ca Maria Precup să fie aleasă din nou primar. Pentru ea va fi rău. M-au întrebat destui jurnalişti, şi nu doar jurnalişti, dacă o să ocup iarăşi o nouă funcţie în stat. Şi am zis, sigur pentru mine va fi rău dacă o să ocup acea funcţie. Cred, însă, că Maria îmi dă şi mie curaj. Deci, dacă tu ai curaj acum mă mai gândesc şi eu”, a spus Victor Ponta.

Aflat cu Ponta în campanie în Ardeal, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat: "Pe 7 iunie suntem pregătiți să îndeplinim procedurile de revocare a lui Valeriu Zgonea din functia de presedinte al Camerei Deputaților".

Invitat în emisiune, deputatul PNL Cezar Preda a afirmat că Victor Ponta nu ar trebui să transmită un asemenea mesaj României.

”Un om de asemenea anvergură politică nu trebuie să dea un asemenea mesaj. El nu trebuie să spună că admiră curajul unui om care candidează, pentru faptul că este acuzat de DNA de corupție. Chiar dacă, așa cum spune legea, acel om are dreptul să candideze. România nu trebuie să își ia exemple de la oamenii care au probleme cu legea”, a spus Cezar Preda.

×
x close