Antena 3 CNN Politică Punctul de Întâlnire: Bătrânul ridicat de paza lui Traian Băsescu este un DEŢINUT POLITIC

Punctul de Întâlnire: Bătrânul ridicat de paza lui Traian Băsescu este un DEŢINUT POLITIC

1 minut de citit Publicat la 19:11 09 Feb 2014 Modificat la 19:11 09 Feb 2014
Punctul de Întâlnire: Bătrânul ridicat de paza lui Traian Băsescu este un DEŢINUT POLITIC
Foto: ziardecluj.ro
Un incident a întrerupt discursul preşedintelui Traian Băsescu de la Cluj, pentru membrii partidului Mişcarea Populară. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:30, în timp ce preşedintele Băsescu susţinea un discurs la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj şi a fost dezbătut în emisiunea "Punctul de Întâlnire", realizată de Radu Tudor. 
 
Un bătrân a ajuns pe holul instituţiei menţionate. Omul ar fi avut un mesaj pentru preşedinte, dar nu a mai apucat să îl transmită, având în vedere că a fost luat pe sus chiar de cei care se ocupă de paza preşedintelui. 
 
"L-au luat şi l-au dus la parterul clădirii. Acolo ar fi trebuit să fie amendat, însă nici Poliţia şi nici Jandarmeria nu a făcut acest lucru. Ulterior, după ce l-a salutat pe cel care conduce Jandarmeria în Cluj, a fost lăsat în pace. Se pare că iubeşte monarhia, pe care o susţine de când era mic copil. Încă din 1956 a intrat în vizorul Securităţii şi mai târziu a fost închis, vreme de 3 ani, la Periprava", a explicat corespondentul Antena 3, Laura Călugăr. 
 
Maghear Victor este un bătrân firav, subţire, care trăieşte modest. Are o casă cu o singură cămăruţă. Are patru nepoţi şi cu pensia lui are grijă de două nepoate. Susţine că nu vrea nimic altceva decât ca această ţară să fie curăţată de hoţi. 
 
”Comportamentul caracteristic unui dictator, un om care nu suportă să audă ceva contra domniei sale. Ce putea să facă acel om acolo? Eventual să-i spună câte ceva despre monarhie, despre regele Mihai, despre libertate şi democraţie”, a declarat Radu Stroe.
 
La rândul său, ministrul marilor proiecte, Dan Şova a remarcat că bătrânul a fost ridicat chiar în timp ce Traian Băsescu vorbea despre tăierea salariilor.
 
”Vă rog să remarcaţi că pe fundal, în timp ce domnul acesta a fost ridicat şi bruscat, Traian Băsescu vorbeşte despre cât de bine a făcut el tăind salariile. Niciun regim, niciun conducător şi niciun tip de violenţă fizică nu vor putea opri astfel de oameni”, a spus Şova.
 

×
x close