Antena 3 CNN Politică PSD vrea modificarea Legii referendumului în procedură de urgenţă

PSD vrea modificarea Legii referendumului în procedură de urgenţă

1 minut de citit Publicat la 18:38 24 Feb 2017 Modificat la 18:38 24 Feb 2017
o_1b9ofphemou7smd14uv1r551pu78.jpg

Senatorii PSD au depus în Camera superioară a Parlamentului o propunere legislativă care modifică Legea 3/2000 în sensul că referendumul pentru revizuirea Constituţiei urmează să se desfăşoare în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire.

PSD propune modificarea alineatului 1 al articolului 6 din Legea referendumului, astfel încât să fie stipulat faptul că iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse "dispoziţiilor prevăzute la art. 73 alin. 1 şi 2, art. 150 şi art. 151 din Constituţie şi prezentei legi".

De asemenea, senatorii social-democraţi propun şi completarea articolului 6 în sensul că "proiectul legii constituţionale, adoptat de către Camera Deputaţilor şi de Senat, se publică, în aceeaşi zi, în Monitorul Oficial al României, Partea I".

"Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151, alin. 3 din Constituţia României, calculată de la data publicării în MO, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată", propun social-democraţii.

O altă propunere pentru completarea articolului 6 stipulează faptul că "persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii şi infracţiuni, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art. 7 alin. 1, precum şi în cap. IV, V, VI din Legea 3/2000".

În propunerea de lege a PSD se precizează că toate cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei se suportă de la bugetul de stat.

"Pentru asigurarea unei proceduri clare aplicabile tuturor iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, a fost elaborat prezentul proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea oricărui referendum naţional ce ar putea fi iniţiat începând cu referendumul ce trebuie organizat cu privire la iniţiativa cetăţenească ce se află pe rolul Parlamentului", precizează iniţiatorii în expunerea de motive a actului normativ.

Social-democraţii solicită dezbaterea acestei iniţiative de lege în procedură de urgenţă, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest caz.

Proiectul a fost iniţiat de liderul grupului senatorial al PSD, Şerban Nicolae, fiind apoi asumat de alţi 47 de senatori social-democraţi.

×
x close