"Numai cei care împărtăşesc culoarea portocalie sunt merituoşi şi li se promovează proiectele", a afirmat liderul PSD Suceava.
El a mai declarat că apreciază efortul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pentru patrimoniul cultural al Bucovinei prin promovarea unor proiecte de restaurare şi conservare a trei mănăstiri, dar că aşteaptă să vadă ce firme vor fi selectate pentru a executa lucrările.
"Aştept cu nerăbdare să văd care vor fi firmele câştigătoare a execuţiei lucrărilor în aceste proiecte, adevărate cadouri ale doamnei Udrea pentru domului Flutur", a spus Mîrza.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat joi, la Palatul Administrativ din Suceava, cu maicile-stareţe de la Dragomirna, Moldoviţa şi Suceviţa, trei contracte finanţate prin POR, în valoare totală de peste 9 milioane de euro, pentru restaurarea, conservarea şi modernizarea infrastructurii conexe a celor trei mănăstiri.
Udrea a declarat, după semnare, că este o prioritate accesarea banilor europeni, în contextul în care România trece printr-un an greu în ceea ce priveşte bugetul inclusiv cel al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Antena3.ro