Antena 3 CNN Politică PSD se leapădă de Voicu. Vanghelie: S-a autosuspendat. Nu mai are nici o legătură cu partidul

PSD se leapădă de Voicu. Vanghelie: S-a autosuspendat. Nu mai are nici o legătură cu partidul

PSD se leapădă de Voicu. Vanghelie: S-a autosuspendat. Nu mai are nici o legătură cu partidul
22 Mar 2010   •   10:32

Senatorul PSD Cătălin Voicu s-a autosuspendat, duminică seară, din partid, a anunţat, luni, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Senatorul a depus o cerere în acest sensla organizaţia PSD Bucureşti din care făcea parte.

"Aseară (Cătălin Voicu - n.r.) a avut o discuţie cu secretarul cu organizarea şi a făcut toate diligenţele cu doamna Aura Vasile şi s-a autosuspendat singur. A cerut autosuspendarea din organizaţie", a explicat Vanghelie, în calitate de lider al PSd Bucureşti, organizaţie din care face parte şi Voicu.

El a precizat că Voicu a făcut o solicitare privind autosuspendarea sa din PSD, de care s-a luat act.

"A cerut-o (suspendarea - n.r.) domnul Cătălin Voicu, aseară. A făcut toate demersurile cu doamna secretar cu organizarea. Nu trebuie aprobată, se ia act de ea. Dacă a cerut-o dânsul, se ia act. E un lucru firesc, până când se rezolvă problemele în instanţă", a adăugat Vanghelie.

Vanghelie, a declarat că senatorii PSD trebuie să voteze cum consideră că este corect şi legal în cazul solicitării DNA de arestare a lui Cătălin Voicu.

"Senatorii PSD ar trebui să voteze (în cazul solicitării DNA de arestare a lui Cătălin Voicu - n.r.) cum consideră că e bine, cum consideră că e corect. Ei trebuie să se poziţioneze fiecare în funcţie de cum consideră că este corect şi legal", a apreciat Vanghelie.

Întrebat dacă PSD nu trebuie să adopte o anumită poziţie faţă de votul senatorilor săi în cazul Voicu, Vanghelie a precizat că, din acest moment, Cătălin Voicu nu mai are nicio legătură cu partidul.

"Nu mai este implicat politic. El s-a autosuspendat din activitatea politică. Nu ştiu decizia PSD, dar eu cred că orice senator are dreptul să voteze cum consideră el că e corect şi legal", a spus Vanghelie.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Topliţa, că a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe senatorul Cătălin Voicu, pe perioada cât este cercetat.

Ponta a afirmat că CSM trebuie să ancheteze cazul lui Voicu şi să ia măsurile de rigoare, afirmând că faptul că încă procesele se judecă la televizor este un semnal prost pentru justiţia din România şi denotă modul în care politicul influenţează justiţia românească.

"Dacă stenogramele sunt adevărate, eu mă despart total de acest mod de a gândi şi de face politică", a spus Ponta.

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close