Antena 3 CNN Politică PSD: Sărbatorile dedicate Zilei Tineretului, ilegale. Ridzi nu avea baza legală pentru organizarea festivităţilor de 2 mai

PSD: Sărbatorile dedicate Zilei Tineretului, ilegale. Ridzi nu avea baza legală pentru organizarea festivităţilor de 2 mai

<1 minut de citit Publicat la 12:34 01 Iul 2009 Modificat la 12:34 01 Iul 2009
PSD: Sărbatorile dedicate Zilei Tineretului, ilegale. Ridzi nu avea baza legală pentru organizarea festivităţilor de 2 mai
PSD susţine că Ministerul Tineretului şi Sportului nu avea bază legală pentru organizarea Zilei Tineretului. Deşi adoptată în data de 22 de aprilie, Hotărârea de Guvern în baza căreia MTS a organizat Ziua Tineretului a fost publicată în Monitorul Oficial abia în 7 mai, adică la câteva zile după desfăşurarea festivităţilor pentru care este anchetată în prezent ministrul Monica Iacob-Ridzi.

Deputatul PSD, Cristian Rizea a împărţit miercuri colegilor din comisia parlamentară de anchetă copii ale Monitorului Oficial din 7 mai în care este publicată HG pentru completarea Hotărârii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului. Hotărârea de Guvern, cu numărul 478, a fost adoptată de Executiv în data de 22 aprilie, actul introdund un alineat prin care ministerul Tineretului era abilitat să organizeze "evenimente în vederea promovării programelor de tineret", precum şi a "programelor de sport".

Rizea a apreciat că organizarea Zilei Tineretului ar fi fost ilegală deoarece hotărârea de Guvern nu avea cum să aibă caracter retroactiv.

"Nu exista bază legală pentru organizarea acestor evenimente. Hotărârea a fost adoptată în 22 aprilie, dar a intrat în vigoare pe 7 mai, deci după evenimentul organizat în 2 mai", a declarat Rizea.

Antena3.ro

×
x close