Anunțul Partidului Social Democrat a fost făcut marți, prin intermediul unui comunicat de presă.
"PSD va solicita în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniță comună cu această țară.
O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia", au anunțat social-democrații.
PSD mai susține ca statele din estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate.
În același timp, PSD consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această țară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră, au precizat social-democrații.