Antena 3 CNN Politică Pentru PSD, investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării economice

Pentru PSD, investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării economice

Programul de guvernare al PSD își atinge obiectivele. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că inflația a coborât la 5,9% în luna aprilie, îndreptându-se către ținta de 5% avansată de Premierul Ciolacu propusă pentru finalul acestui an, dar și o revenire solidă a consumului privat în primul trimestru.

partidul social democrat
Pentru PSD, investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării economice Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Georgiana Adam    |    17 Mai 2024   •   12:58

Pe fondul creșterii economice, social-democrații accelerează strategia investițională care rămâne vectorul principal de dezvoltare al țării.

”Viziunea pentru România constă în modelul economic bazat pe investitii. Avem investiţii record de peste 40 de miliarde de lei doar în primele patru luni, care au efecte de multiplicare în economia reală, permit creşterea producţiei aici, în România şi conduc la creştere economică, la locuri de muncă stabile şi la creşterea veniturilor românilor şi a puterii de cumpărare", a precizat, premierul Marcel Ciolacu.

Acest focus pe investiții este confirmat și de aprobarea a două noi proiecte majore în domeniul infrastructurii rutiere și feroviare. Astfel, Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă un milliard de lei din bugetul de stat pentru reabilitarea unui sector de 42 de kilometri din Autostrada A1, cea mai tranzitată din România. De asemenea, va investi 11 miliarde de lei, în special bani europeni, pentru reabilitarea liniei de cale ferată Focșani – Roman. Lucrările vizează aproape 150 de kilometri, iar termenul de realizare este de 3 ani.

Consumul privat, un alt pilon al creșterii economice

Datele INS arată că PIB a crescut cu 1,8% an la an în trimestrul 1, ca serie ajustată sezonier, după un plus de 1,1% în ultimul trimestru din 2023. Dincolo de efectele investițiilor, avansul se bazează pe creșterea cifrei de afaceri din vânzările cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, cu o pondere de circa 60% din PIB-ul României.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, vânzările din retail au înregistrat un avans de 6,4%, și de 5,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Practic, consumul populaţiei începe să redevină, alături de investiţii, un motor al creşterii economice. Iar prin creșterea puterii de cumpărare a românilor ca urmare a politicilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, reflectată într-un avans dublu al salariilor față de rata inflației, acest lucru se va face simțit și în perioada următoare.

Material susţinut de PSD

×
Subiecte în articol: PSD
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close