Vasile Dâncu spune că social-democrații ar putea ajunge să creeze un executiv alături de liberali, până în 2024. Există însă și o condiție. Funcția de premier trebuie să fie la PSD, a precizat social-democratul.
”Nu excludem o guvernare cu PNL până în 2024, și aici spun părerea mea. Dar nu în condițiile pe care le avem acum, să fim tractați de locomotiva Cîțu sau de un alt liberal”, a declarat Vasile Dâncu.
PSD depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului
Până atunci însă, potrivit lui Marcel Ciolacu, social democrații vor depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Cîţu cu scopul de a decupla banii publici de la clientela PNL, USR.
„Vă anunț că am depus la parlament un proiect de lege pentru risipa din banii publici. Un proiect care modifică guvernanta corporativă. Vom decupla de la bani publici clientela PNL şi USR. Vom plafona indemnizațiile membrilor din Consiliile de Administraţie. Nimeni nu va mai câştiga zeci de mii de euro, vor fi plafonate la doua salarii minime brute pe ţară.
Am decis sa susținem orice inițiativă cetățenească de convocare a unui referendum pentru demiterea primarului sectorului 1, nu o inițiativă politică.
Înainte să se vaite de mafia din salubritate, dna Armand ar trebui să facă o vizită prin Sectorul 3 sau Sectorul 4 să vadă cum arată tot serviciul local, cum nu există gunoaie, gropi şi parcurile arată la nivel european.
Mâine depunem moțiunea simplă împotriva ministrului Ghinea, pe PNRR. Avem niște întrebări.
De ce sute de milioane de euro sunt pentru o anumita destinație, de ce nu avem fonduri pe irigații, de ce firmele romanești nu primesc bani la capitolul granturi", declara Marcel Ciolacu cu câteva zile în urmă.