?Vom continua să lucrăm în cele două comisii parlamentare cu intenţia de a le avea finalizate până pe data de 15 mai. Mă refer la codul civil şi cel penal. Dacă reuşim să avem aceste două forme şi atât domnul Buda, care conduce Comisia de cod civil şi eu, pe cea de penal, considerăm că acest termen de 15 mai este realizabil pentru cele două coduri, le punem pe ordinea de zi a Senatului şi putem să le adoptăm într-o procedură urgentă? a precizat, la finalul şedinţei coaliţiei, social-democratul Victor Ponta, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.
Pentru a termina în timpul stabilit comisiile parlamentare vor amâna lucrul pe celelalte două coduri juridice, de procedură penală şi de procedură civilă, urmând ca aceste acte normative să intre în analiza parlamentară pe perioada verii, până în toamnă, şi să se stabilească un termen rezonabil pentru adoptarea acestora.
Ponta a ţinut să sublinieze că nu mai este necesară asumarea răspunerii Executivului pentru codurile civil şi penal.
"Nu s-a mai discutat nimic despre asumare atât timp cât le vom avea pe masa Parlamentului până în 15 mai. Toate patru vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2011", a mai spus social-democratul, menţionând că "mai există o perioadă de un an de cunoaştere de către cei care urmează să le aplice".
În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de el şi de colegii săi de partid cu privire la viabilitatea datei de 15 mai, Ponta le-a pus pe seama volumului mare existent la comisii care ar fi creat senzaţia că acest termen nu poate fi respectat.
?A fost o realitate. Atunci când s-a stabilit data de 15 mai nu ştiam cu ce ne vom confrunta.În momentul în care ne-am aplecat pe ele şi am început să lucrăm, am primit foarte multe amendamente, inclusiv din partea unor instituţii care susţinuseră iniţial că au terminat cu aceste coduri, mai ales din partea DNA. În aceste condiţii ar fi fost imposibil să terminăm şi codurile de procedură? a justificat Ponta opoziţia propriului partid faţă de graba adoptării noilor norme juridice.
Tonul PSD de astăzi diferă mult de atitudinea bătăioasă adoptată ieri de liderul social-democrat, Mircea Geoană. Preşedintele PSD cerea ca preşedintele Traian Băsescu să îşi nuanţeze poziţia referitoare la termenul de 15 mai pentru adoptarea codurilor juridice, deoarece este ?arbitrar, nerealist şi depăşit de evenimente?.
Antena3.ro