PSD acuză Serviciul de Protecţie şi Pază că s-ar ocupa de poliţie politică. Informaţia vine de la liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc. Social Democraţii propun astfel reorganizarea Serviciului de Pază şi Protecţie şi a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Viorel Hrebenciuc susţine că are dovezi din care reiese că liderii social-democraţi sunt urmăriţi de ofiţerii serviciului de pază şi protecţie. PSD propune ca şefii SPP şi STS să fie numiţi de parlament, la propunerea preşedinţiei.
Ultimul scandal în care a fost vehiculat numele SPP este legat de înregistrarea discuţiilor dintre membrii comisiei Udrea. Într-un comunicat , Serviciul susţine că instituţia nu are competenţe legale, nu deţine specialiştii şi tehnica necesară interceptării convorbirilor telefonice sau ambientale. La mijlocul lunii august, a fost făcută publică o înregistrare, în care 4 parlamentari stabileau planul comisiei de anchetă în cazul Udrea şi persoanele care urmau să vină la audieri.
Antena 3