Antena 3 CNN Politică PSD, apel pentru începerea de urgență a programelor europene pentru perioada 2021-2027

PSD, apel pentru începerea de urgență a programelor europene pentru perioada 2021-2027

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:48 29 Aug 2021 Modificat la 19:48 29 Aug 2021
victor-negrescu
Sursa foto: Hepta

“În privința absorbției de bani europeni, actualul Guvern a eșuat pe linie. Nu avem niciun fel de coordonare la nivel guvernamental pe acest subiect. Avem un PNRR blocat deși alte state deja au primit banii, avem proiecte contractate care nu primesc finanțarea promisă prin programarea anterioară și nu avem niciun fel de informație despre perioada financiară 2021-2027 și calendarul de implementare a noilor programe.

Acest haos generalizat înseamnă bani pierduți de către România și întârzieri care vor conduce la pierderea acestei oportunități pentru români. O Românie Europeană înseamnă o țară și o guvernare capabilă să folosească pentru cetățeni resursele și finanțările europene. Dreapta politică a eșuat în această privință și a demonstrat că nu își dorește o Românie dezvoltată în Uniunea Europeană”, a declarat coordonatorul PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

Anul acesta Universitatea de Vară s-a axat pe nevoia de militantism social și participarea politică și civică. Cei aproximativ 150 de participanți la eveniment, printre care militanți ai PES activists România, membrii ai Partidului Social Democrat, precum și reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri și zonei politice, personalități publice și experți în diferite teme europene, au discutat despre modul în care România se poate dezvolta printr-o participare publică mai largă și promovarea politicilor de stânga.

În cadrul Universității Europene de Vară a fost transmis și un mesaj din partea președintelui PES, Sergei Stanishev, care a evidențiat rezultatele politice pozitive ale Partidului Social Democrat și PES activists România și implicarea pentru atragerea banilor europeni de către România și în dezbaterea privind viitorul Europei.

Printre invitați s-au numărat Elisabeta Lipă, multiplu campion olimpic, Dan Georgescu, primarul Comunei Limanu, Andrei Duban, actor, Fatima Sarwari, refugiat din Afganistan, Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, Vali Priceputu, vicepreședintele CNIPMMR, Alexandra Rucsăndescu, profesor, Teach for Romania, Radu Oprea, purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat, Dan Dumitru, jurnalist și expert în comunicare, Florin Manole, secretar general adjunct al PSD, președinte PSD sector 1, senatorii Gabriel Mutu și Maricel Popa, deputații Ștefan Mușoiu (președintele Consiliului Național PES activists) și Cristina Dumitrache sau președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

×
x close