Antena 3 CNN Politică PSD anunță că votează modificările legii pensionarilor militari: „PNL să înceteze sarabanda fentelor electorale”

PSD anunță că votează modificările legii pensionarilor militari: „PNL să înceteze sarabanda fentelor electorale”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 13:29 09 Oct 2024 Modificat la 13:29 09 Oct 2024
pensionar cu un portofel in mana
PSD a anunțat că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. FOTO: Getty Images

PSD a anunțat că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, „PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral”, adăugând că „nu le blochează nimeni proiectele de lege”.

„Singurii care sabotează rezolvarea situației sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în inițiativele depuse în Parlament, pe această temă. Încă din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). Fără nicio o explicație, luni de zile, reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament la Plen, pentru votul final”, precizează PSD, într-un comunicat.

Social-democrații au mai explicat că, într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă inițiativă în Parlament cu un conținut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari (Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015)”.

„Însă tot PNL și-a blocat propria inițiativă, după ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, a agreat în Coaliție realizarea unui alt proiect de lege, cu același obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare. Prin urmare, domnule Ciucă și stimați liberali, nu vă mai bateți joc de pensionarii militari! Dați drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final! PSD va vota pentru actualizarea pensiilor militare”, se mai precizează într-un comunicat transmis de PSD.

×
TOP articole
x close