Antena 3 CNN Politică PSD demască bătaia de joc a Coaliției la dezbaterea bugetului: "3 minute pentru 44 de amendamente la ședința condusă de Monica Anisie!"

PSD demască bătaia de joc a Coaliției la dezbaterea bugetului: "3 minute pentru 44 de amendamente la ședința condusă de Monica Anisie!"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:58 25 Feb 2021 Modificat la 18:09 25 Feb 2021
PSD demască bătaia de joc a Coaliției la dezbaterea bugetului: "3 minute pentru 44 de amendamente la ședința condusă de Monica Anisie!"
Sursa foto: Hepta

"Cele 44 de amendamente propuse de grupul social-democrat, dar și cele 7 amendamente ale grupului AUR, prin care s-a solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Educației, au fost respinse în bloc de către parlamentarii coaliției de guvernare, care au majoritate în comisii", semnalează deputatul PSD Natalia Intotero.

Aceasta acuză că, sub conducerea fostului ministru liberal al educației, Monica Anisie, regulamentul parlamentar nu a fost respectat, nu s-a alocat timp pentru dezbaterea amendamentelor iar reprezentanților elevilor și părinților nu li s-a permis să ia cuvântul.

"Din păcate, nu am ajuns la un acord cu doamna senator Monica Anisie, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat.

Deputat PSD: Ni s-au alocat 3 minute pentru susținerea a 44 de amendamente

Nu am fost lăsați să susținem amendamentele PSD într-o manieră corespunzătoare, întrucât președintele de ședință, doamna senator Anisie, ne-a acordat doar trei minute pentru toate cele 44 de amendamente depuse.

Pe repede înainte, stimați liberali, nu se poate guverna responsabil, în interesul românilor.

Majoritatea PNL/USR-PLUS/UDMR a decis ca amendamentele să fie respinse printr-un singur vot, în bloc. A fost respins inclusiv amendamentul prin care am solicitat finanțare pentru achiziția microbuzelor școlare pentru unităție de învățământ din zonele rurale.

Deputat PSD: Elevii și părinții nu au avut voie să vorbească la ședința condusă de Anisie

Ce să înțelegem? Că guvernul de coaliție nu își dorește ca elevii să ajungă în siguranță la cursuri?", punctează Natalia Intotero.

Aceasta mai relatează și tratamentul umilitor la care au fost supuși reprezentanții Consiliului Elevilor din România, cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți și sindicatele cadrelor didactice.

Acestora nu li s-a permis să își susțină argumentele, deși au fost invitați tocmai pentru acest lucru.

"Președintele de ședință, senatorul Monica Anisie, a considerat că aceștia nu merită să ia cuvântul, tocmai pentru că singurul interes al PNL și al aliaților săi a fost să nu crească, sub nicio formă, bugetul educației", concluzionează deputatul PSD.

×
x close