Antena 3 CNN Politică Ce a pus la cale PSD pentru parlamentare. Planul lui Ciolacu, devoalat de Ion Cristoiu

Ce a pus la cale PSD pentru parlamentare. Planul lui Ciolacu, devoalat de Ion Cristoiu

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 16:28 06 Oct 2020 Modificat la 16:28 06 Oct 2020
Ce a pus la cale PSD pentru parlamentare. Planul lui Ciolacu, devoalat de Ion Cristoiu

„Luni, spre seară, au fost date publicităţii rezultatele alegerilor locale pe Bucureşti. Consemnate în Comunicatul BEC, ele sînt rezultate definitive oficiale. Le putem lua ca temei pentru comentarea stării partidelor.

Acestea arată aşa:

Consiliul general:

Partidul Social Democrat - 32,37 % - 21 mandate;

Alianţa USRPLUS - 26,98 % - 17 mandate;

Partidul Naţional Liberal - 19,31 % - 12 mandate;

Partidul Mişcarea Populară - 7,82 % - 5 mandate.

Consiliile locale de sector total:

Alianţa USRPLUS - 25,87 % - 49 mandate;

Partidul Social Democrat - 24,22 % - 46 mandate;

Partidul Naţional Liberal - 20,33 % - 38 mandate;

Partidul Mişcarea Populară - 7,26 % - 13 mandate;

Alianţa Electorală PSD-PPU (Social-Liberal) - 5,79 % - 11 mandate;

Alianţa Pro Bucureşti 2020 - 4,54 % - 5 mandate

Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) - 1,87 % – 4 mandate.

Ca jurnalist poţi fi chibiţ al unui partid pînă la un punct. Cel dincolo de care începe bolşevismul. Şi acest punct înseamnă realitatea. Altfel spus, poţi fi tendenţios, chibiţ, partizan în raport cu un partid cîtă vreme e vorba de ipoteze şi profeţii în materie de alegeri.

După ce-au fost date rezultatele oficiale cum ele se constituie drept realitate, o realitate de tăria propoziţiei Iepurele are două urechi şi Omul două picioare, nu mai poţi fi chibiţ electoral. Să scrii sau spui, de exemplu, că un partid a cîştigat, cînd, de fapt, el a pierdut şi despre un alt partid, care ţi-e antipatic sincer sau contracost, că a pierdut cînd de fapt a cîştigat.

A aprecia dacă un partid a învins sau a fost înfrînt cere în chip necesar să luăm în considerare nu numai rezultatul, dar şi aşteptările, atît ale partidului, cît şi ale electoratului, avantajele şi dezavantajele în lupta cu alte partide, rezultatele anterioare.

Din acest punct de vedere, alegerile locale ne oferă un adevăr:

PSD e cîştigătorul acestor alegeri

Simpla privire aruncată asupra rezultatelor finale oficiale, pe Bucureşti, confirmă acest adevăr. Ele se adaugă rezultatelor pe ţară. N-au fost date cele finale dar rezultatele parţiale, obţinute după numărarea a 97% din voturi susţin teza unei victorii a PSD.

La alegerile locale din 2020, PSD a obţinut la votul politic: 31,20%.

E mult, e puţin prin raportare la scorurile postdecembriste ale PSD?

Ia să vedem:

1992

FSN - 33,86%

1996

PDSR - 16,93%

2000

PDSR - 25, 84%

2004

PSD - 37,81%

2008

PSD - 32,45%

2012

USL, adică PSD +PNL - 56,80%

2016

PSD - 44,49%

31,20% e mai puţin decît în 1992, 2004, 2008 şi 2016. Da, dar e mai mult decît în 1996 şi 2000. Cea mai importantă raportare e la 1996, anul dezastrului electoral pentru PDSR, după şase ani de guvernare.

Rezultatele obţinute de PSD pot fi apreciate corect doar prin raportare la context.

PSD a intrat în alegerile locale astfel:

1) Cu imaginea unui partid pe cale de dispariţie. Nu profeţise Klaus Iohannis scoaterea PSD pentru totdeauna din viaţa politică a ţării? Nu se bătea Ludovic Orban cu pumnii în piept că PNL şi USRPLUS vor elibera Bucureştiul de Ciuma Roşie? Aşa de bine l-au eliberat că PSD are cel mai mare număr de consilieri ca partid.

2) PSD a avut pînă în 22 august 2020 o conducere interimară, conducere, cel puţin teoretic, lipsită de autoritatea unei conduceri alese.

3) La Congresul extraordinar PSD a schimbat spectaculos garnitura de lideri. Te-ai fi aşteptat ca fără baronii locali tradiţionali PSD să piardă la scor. PSD a pornit la Congres o ambiţioasă operă de reconstrucţie. Deşi în reconstrucţie, el a obţinut un scor bun.

4) PSD a obţinut la europarlamentarele din mai 2018, 16%. Acesta rezultatul la care trebuie raportate rezultatele de acum. Pentru că la finele lui 2019, PSD trecuse prin trei dezastre: eşecul de la europarlamentare, pierderea Guvernării, pierderea ruşinoasă a prezidenţialelor. Prin raportare la 2019, 2020 e un însemnat reviriment.

5) PSD s-a prezentat de unul singur la locale. PRO România şi ALDE au mers separat. Ar fi fost de aşteptat ca asta să micşoreze dramatic scorul pe Bucureşti. Nu l-a micşorat.

Din cîte se vede, Marcel Ciolacu a evitat ţopăiala pe seama victoriei.

El ştie că imaginea unui PSD care şi-a revenit poate fi folosit de Klaus Iohannis, de PNL, de USRPLUS pentru a stîrni ura electoratului anti-PSD şi a-l aduce la vot la Parlamentare.

Marcel Ciolacu ştie că aşa ceva ar fi mortal pentru PSD.

De aceea sîntem martorii unui paradox.

Deşi victorios, PSD vrea să lase impresia c-a pierdut”, a scris Ion Cristoiu, pe cristoiublog.ro.

×
x close