Antena 3 CNN Politică PSD și PC nu se grăbesc cu lista comună pentru europarlamentare

PSD și PC nu se grăbesc cu lista comună pentru europarlamentare

2 minute de citit Publicat la 12:02 25 Feb 2009 Modificat la 12:02 25 Feb 2009
PSD și PC nu se grăbesc cu lista comună pentru europarlamentare
Liderii Alianței PSD-PC, Mircea Geoană și Daniela Popa s-au întâlnit miercuri în cadrul biroului de coordonare comun pentru a pune la punct strategia de colaborare pentru viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale. Daniela Popa a ținut să dezmintă răcirea relațiilor bilaterale din cadrul acestei alianțe, lăsând să se înțelegă că diferendele apărute în teritoriu la nivelul unor filiale PSD și PC vor fi rezolvate. Totuși, perspectiva participării pe o listă comună la europarlamentare a fost amânată pentru jumătatea lunii martie, una dintre posibilele condiții pentru continuarea acestei colaborare fiind soluționarea diferendelor părute în teritoriu între filialele acestor partide.
?Obiectivul nostru comun va fi să înregistrăm o victorie electorală care să permită românilor să trăiască într-un climat de stabilitate? a declarat la finalul întâlnirii, liderul social-democrat Mircea Geoană.
Președintele PSD a precizat că cele două părți au convenit un mod de lucru la nivel intermnisterial și parlamentar pentru ca cele două formațiuni politice să-și coreleze punctele de vedere pe care le doresc promovate în Parlament.
În ceea ce privește posibilitatea creării unei liste comune PSD-PC pentru europarlamentele din iunie, atât Geoană , cât și Daniela Popa au precizat că o decizie finală va fi luată la mijlocul lunii martie.
"Protocolul nu este în pericol, cum în mod eronat s-a spus, el funcționează. Am avut o discuție amicală și cu efecte în plan parlamentar și guvernamental, fiecare partid va avea de organizat consilii naționale, congrese și noi o să avem o întâlnire a biroului permanent central și național la jumătatea lunii martie", a declarat, la rândul său, liderul PC.
O eventuală participare pe o listă comună pentru PE va fi influențată și de rezulttele unui sondaj care va fi comandat în curînd , a mai precizat Popa.
Președintele de onoare al PC, Dan Voiculescu a lăsat să se înțeleagă că viitorul colaborării cu PSD va depinde de modul în care vor fi soluționate diferendele și nemulțumirile existente la nivelul unor filiale conservatoare legate de modul în care colegii social-democrați înțeleg să-i trateze ca ?o rudă mai săracă?.
Fostul lider al PC a sugerta că partidul său ar fi dispus să mai facă un test pentru a vedea dacă mai există electorat conservator în România.
"Poate n-ar fi rău să rămână două partide în România cum ne-a arătat democrația americană. Noi însă mai credem că există un electoral conservator în Romania și probabil vom încerca să ne lamurim în iunie. Ne vom hotărî dacă mergem pe liste comune cu PSD la jumătatea lunii martie", a declarat Voiculescu.
Antena3.ro

×
Etichete: lista alegeri PE
x close