Antena 3 CNN Politică Propunerile europarlamentarilor PNL pentru susținerea fermierilor se găsesc în rezoluția PPE

Propunerile europarlamentarilor PNL pentru susținerea fermierilor se găsesc în rezoluția PPE

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:47 05 Mai 2023 Modificat la 19:47 05 Mai 2023
New Project
Propunerile europarlamentarilor PNL pentru susținerea fermierilor se găsesc în rezoluția PPE Sursa foto: Profimedia Images

Prin documentul adoptat azi, PPE susține creșterea alocărilor financiare de la Bruxelles, în conformitate cu viitoarea Politică Agricolă Comună. PPE consideră că această ramură a economiei a fost grav afectată de creșterea costurilor, de inflație, de pandemie, de criza energetică și de războiul din Ucraina.

La rezoluție a lucrat și europarlamentarul PNL Daniel Buda, care a afirmat: ”În intervenția mea, am subliniat nevoia finanțării adecvate a sectorului agricol, ținând cont de provocările curente. Prin această rezoluție, PPE s-a pronunțat clar în privința propunerilor care ar slăbi sectorul agricol și ar crea dificultăți fermierilor. În această formulă, obiectivele prevăzute de Comisia Europeană sunt nerealiste și nerealizabile, iar fermierii europeni au nevoie de alternative viabile, nu de dificultăți suplimentare”.

Popularii europeni sunt interesați ca măsurile luate la Bruxelles să nu afecteze și mai mult capacitatea fermierilor de a face față provocărilor actuale. Din acest motiv, rezoluția respinge propunerea Comisiei de reducere a consumului de pesticide cu 50% până în 2030. Reducerea impactului acestor substanțe în producția agricolă este o idee bună în esență, dar măsura trebuie să țină cont de realitatea din teren.

Europarlamentarii PNL au arătat că fermierii români folosesc deja puține pesticide, iar impunerea unei asemenea scăderi le-ar afecta productivitatea. De asemenea, PPE respinge obligativitatea nelucrării a 10% din terenul agricol, în scopul restaurării naturii. În condițiile unei agricole și alimentare, o asemenea propunere ar fi iresponsabilă.

Despre aceste două puncte sensibile, europarlamentarul Dan Motreanu a precizat: "Am depus deja amendamente la noua propunere de regulament, ținând cont de interesele fermierilor români. Am propus ca țintele naționale să fie decise în funcție de specificul fiecărei țări, dar și extinderea termenului de aplicare pentru acea cotă de până în 2035. Trebuie să găsim alternative eficiente, care să fie accesibile la scară largă și abordabile ca preț".

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, care a coordonat acest document, concluzionează: "Rezoluția va sta la baza programului electoral al PPE pentru fermieri, care va fi prezentat în alegerile europarlamentare din 2024. Prin rezoluția de azi, popularii rămân singura familie politică europeană care apără interesele agricultorilor și care luptă pentru garantarea siguranței alimentare în Europa".

×
x close