Antena 3 CNN Politică Propunere PDL: Sistarea, minimum un an, a subvenţiilor bugetare primite de partidele politice

Propunere PDL: Sistarea, minimum un an, a subvenţiilor bugetare primite de partidele politice

2 minute de citit Publicat la 13:49 13 Mai 2010 Modificat la 13:49 13 Mai 2010
Propunere PDL: Sistarea, minimum un an, a subvenţiilor bugetare primite de partidele politice
Partidelor politice ar trebui să li se suspende, pe o perioadă de minimum un an, subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru a contribui astfel la efortul de combaterea crizei economice. Ideea aparţine deputatului PDL Mircia Giurgiu care a anunţat, joi, că va depune o iniţiativă legislativă în acest sens.
Potrivit lui Mircia Giurgiu, situaţia în care se găseşte România în acest moment este de aşa natură încât obligă, din punct de vedere moral, la reducerea tuturor cheltuielilor, inclusiv la nivelul partidelor politice.
"Căutăm soluţii pentru diminuarea măsurilor de austeritate anunţate. Salariile, marea majoritate, pensiile, ajutoarele sociale sunt extrem de mici în condiţiile acordului cu FMI şi vor fi şi mai mici. De aceea, din solidaritate cu marea majoritate a populaţiei, consider că şi partidele politice ar trebui să se alinieze la politica reducerilor de fonduri şi să renunţe, pentru cel puţin un an, la subvenţiile primite de la bugetul de stat", a susţinut Giurgiu.
În opinia deputatului PDL, măsura ar trebui să fie aplicată imediat după intrarea în vigoare a legii. "Partidele politice şi alianţele politice sau electorale primesc, anual, subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii. Acordarea acestor subvenţii este suspendată pe o perioadă de cel puţin un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi", a precizat Mircia Giurgiu, citând din proiectul de lege.
La ora actuală, partidele primesc, anual, subvenţii de 0,04 la sută din veniturile care se încasează la bugetul de stat.
"Sumele care revin partidelor în urma acordării de subvenţii de la bugetul de stat sunt foarte mari şi ar veni în sprijinul acoperirii minusurilor înregistrate. Cred că, astfel, o parte din salarii şi pensii nu s-ar mai reduce. Poate mai găsim şi alte soluţii, cum ar fi amânarea unor achiziţii publice până anul viitor", a mai arătat Giurgiu.
Legea 334/ 2006 privind finanţarea activităţii partidelor şi a campaniilor electorale prevede că subvenţia de la bugetul de stat se acordă în funcţie de numărul de voturi primite în alegerile parlamentare şi de numărul de voturi primite în alegerile locale.
Actul normativ stipulează că "75 la sută din bugetul anual acordat partidelor politice va fi împărţit partidelor politice proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral. 25 la sută din bugetul anual acordat partidelor politice va fi împărţit partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilieri din cadrul municipiului Bucureşti".
Antena3.ro

×
x close