Senatorul reclamă şi faptul că există parlamentari care, din prima zi de mandat şi până la terminarea acestuia ajung să participe la foarte puţine şedinţe, preferând să deruleze activităţi extraparlamentare sau în interes personal şi uitand practic scopul pentru care au fost aleşi şi, implicit, interesele alegătorilor pe care ar trebui să îi reprezinte. Cu toate acestea, parlamentarii respectivi nu uită să treacă pe la caserie pentru a ridica integral indemnizaţia de parlamentar, cât şi sumele forfetare, atrage atenţia senatorul PDL.
Demersul lui Urban vizează modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor pentru a introduce sancţiuni mult mai dure pentru parlamentarii chiulangii.
În prima instanţă, senatorul prevede pierderea dreptului de a mai cuvânta de la tribuna camerelor pentru cei care absentează într-o sesiune în proporţie de peste 25% din şedintele de plen şi sedinţe ale comisiilor permanente ale Camerei.
Pentru cei care persistă în acest obicei şi înregistrează absenţe le nivelul a mai mult de 50% din totalul şedinţelor din plen şi din comsiii, măsura de sancţionare ar trebui să vizeze pierderea mandatului de senator sau deputat în care a fost ales, crede Urban.
Propunerea legislativă mai prevede de asemenea că abaterile care implică aplicarea de sancţiuni se constată de către Comisia juridică, imunităţi, validări şi disciplină a Senatului, la sesizarea unui grup parlamentar ori la sesizarea personală a unui deputat sau senator.
Sesizarea se adresează preşedintelui Senatului în termen de cel mult o lună de la data săvârşirii faptei sau până la sfârşitul sesiunii parlamentare.
Antena3.ro