Chiulangiii din Prlament vor fi amendaţi. La fel şi deputaţii care îşi mai jignesc colegii în timpul dezbaterilor. Sunt două dintre măsurile cuprinse în noul regulament al Camerei Deputaţilor.
Este vorba doar de un proiect deocamdată. Valeriu Zgonea a avut grijă să introducă şi o prevedere care l-ar putea ajuta să nu-şi piardă funcţia.
Potrivit draftului de regulament, preşedintele Camerei Deputaţilor ar fi imposibil de demis fără acordul grupului parlamentar care l-a propus. Parlamentarii au păstrat o prevedere declarată neconstituţională de către judecătorii CCR, decizie care i-a ajutat, în 2012, s-o dea jos pe Roberta Anastase. Acum, însă, nu vor să mai ţină cont de ce a spus Curtea Constituţională şi să revină la forma iniţială. Dacă regulamentul va fi votat şi nimeni nu-l va ataca la CCR, atunci Valeriu Zgonea ar putea sta liniştit până în 2016, chiar dacă se va schimba majoritatea parlamentară. Zgonea spune, însă, că e doar o scăpare şi nu ţine de funcţie.
Regulamentul cel nou aduce, însă, termene clare când vine vorba de începerea urmăririi penale în cazul unui fost ministru care e şi deputat. Dacă până acum nu exista niciun fel de dată limită şi deputaţii puteau întârzia oricât cu avizul, acum comisia juridică va avea 5 zile pentru raport, dar pot cere o prelungire de cel mult 2 săptămâni, iar plenul va avea 7 zile să dea votul decisiv.
În plus, deputaţii chiulangii vor plăti cu salariul pentru absenţele nemotivate. 1 la sută din indemnizaţie pentru fiecare activitate de la care lipsesc. Asta înseamnă 100 de lei pe zi, dacă lipsesc şi de la plen şi de la comisii.
Pentru cei care comit abateri disciplinare, sancţiunile sunt şi mai dure, 10 la sută din indemnizaţie pentru 3 luni. Deputaţii care îşi jignesc colegii în plen vor fi şi ei amendaţi. Regulamentul acesta este o schiţă. iar forma finală va fi stabilită săptămâna viitoare.