Liderul PDL Radu Berceanu a susţinut , marţi, că este foarte probabil ca PNL să depună, în vara anului viitor, o moţiune de cenzură la adresa executivului Boc şi să poarte în paralel negocieri "pe scaunele rămase goale".
"Cred că vom avea probleme în vară, când se vor vedea semne economice mai bune. Liberalii cred că vor dori să ne dea jos printr-o moţiune de cenzură şi pe scaunele rămase goale să poarte negocieri", a prognozat Berceanu, după audierea sa în comisiile parlamentare de specialitate pentru un nou mandat ca ministru al Transporturilor.
El a apreciat că bugetul pe 2010 trebuie aprobat repede. "Dacă între Crăciun şi Anul Nou sunt dispuşi domnul Geoană (Mircea Geoană, preşedintele PSD, n.r.) şi ceilalţi să vină, să discute şi să voteze, ar fi extraordinar de bine. Altfel, i-am rugat ca până pe 15 ianuarie să avem bugetul, pentru a putea primi în februarie tranşele de la FMI", a arătat Berceanu.
El a anticipat că guvernul va primi miercuri votul Parlamentului. "Nu riscă nimeni acum alegeri anticipate", a conchis Berceanu.
Antena3.ro