Proiectul de lege al Partidului Conservator privind eliminarea impozitului pe profitul reinvestit în activităţi economice a trecut de Senat. PSD şi PRM au votat alături de conservatori, reprezentanţii Alianţei DA împotrivă, iar senatorii UDMR s-au abţinut. Conservatorii au iniţiat acest proiect de lege în 2005, dar iniţiativa lor nu a fost sprijinită de guvern şi de partidele la guvernare. A fost de altfel, unul dintre motivele pentru care Partidul Conservator a ieşit de la guvernare. Proiectul PC privind scutirea de impozit pe profitul reinvestit a trecut de Senat. Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a explicat că scutirea de impozit pe profitul reinvestit reprezintă o necesitate a economiei româneşti.
Senatorii PSD şi PRM au anunţat că susţin iniţiativa conservatorilor.În schimb, grupul parlamentar al Alianţei Dreptate şi Adevăr din Senat s-a declarat împotriva iniţiativei conservatorilor. Reprezentanţii ministerului Finanţelor susţin că aplicarea unui astfel de proiect ar duce la diminuarea resurselor bugetare. În urma votului, propunerea privind eliminarea impozitului pe profitul reinvestit în activităţi economice a trecut de Senat.
Antena 3