”Indiferent de opinia doamnei Gabriela Firea, toată munca domniei sale de a se adapta cerințelor noii generații, se vede în votul dat de cei care au votat la Consiliul General, USR.
15% dintre cei care au votat USR-ul la Consiliul General, nu l-au votat pe Nicușor Dan ci pe Gabriela Firea. Avem aceste date, mâine o să le prezentăm” a declarat profesorul Marius Pieleanu.
Gabriela Firea, prima reacție după aflarea scorului: Încă nu există învinși și învingători - mâine dimineață vom afla rezultatul real
Gabriela Firea a transmis un mesaj, duminică seară, după anunțarea rezultatului exit-poll-ului realizat în București și potrivit căruia Nicușor Dan a câștigat alegerile locale pentru Primăria Generală cu 47,2%.
"Cei care au trecut peste acest prag psihologic au făcut un lucru foarte bun pentru comunitățile lor, pentru țara noastră până la urmă. Cu puțin timp în urmă s-au închis secțiile de vot, practic membrii comisiilor preiau urnele în care se află voturile și începe numărătoarea.
Dimineață vom ști exact care este rezultatul real al alegerilor, cel puțin așa s-a întâmplat în Bucureșiti acum patru ani de zile - pe la 4-5 dimineața erau numărate cam 80% din voturi, iar spre dimineață, 8-9 deja rezultatul real putea fi anunțat oficial. Prin urmare, orice cifre care se anunță în această seară, rezultate ale unor exit-poll-uri nu au cum să fie până la urmă cele oficiale.
Le luăm ca atare, dar asta nu înseamnă că avem în aceasta seară învinși și învingători. De aceea le transmit tuturor colegilor noștri din țară și din București să fie atenți cum numără voturile, să respecte voturile cetățenilor pentru că asta înseamnă să respectăm democrația", a spus Gabriela Firea.