Partidul Naţional Liberal a decis să îşi înceapă în forţă activitatea de partid de opoziţie. Liberalii nu au decis însă să critice activitatea guvernului, ci şi-au manifestat nemulţumirea faţă de locurile care le-au fost repartizate în plenul Camerei Deputaţilor.
Astfel, ei apreciază că majoritatea a atribuit incorect şi discriminatoriu locurile în sala de şedinţe pentru deputaţii liberali.
Prin viceliderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, ei au cerut oficial ca locurile să fie realocate, scrie Cotidianul. El le apreciază pe cele actuale ca fiind ?insuficiente şi nesatisfăcătoare?. De asemenea, acuză că deputaţii liberali au fost dispersaţi în sală, nu sunt un grup compact, ci sunt separaţi de o ?tabără? PDL-istă între ei.
În plus, ei au calculat că 45% dintre deputaţii liberali au primit locuri în partea din spate a sălii, faţă de ?doar 18-20% dintre deputaţii PDL şi PSD.
Cererea lor nu pare să găsească înţelegere la colegii de partid. Liderul grupului PDL Mircea Toader arăta că ?ei au locurile pe două rânduri, din faţă până în spatele sălii. Şi la noi este la fel. Sectorizarea sălii este absolut corectă?.
Pe de altă parte Viorel Hrebenciuc, şeful deputaţilor PSD, s-a arătat mai înţelegător, dar propunere o mutare a grupului UDMR, care nici nu se gândeşte la această perspectivă.
Problema locurilor în sala de plen va fi discutată lunea viitoare, la întrunirea liderilor de grup.
Antena3.ro