Problemele din PDL au depăşit graniţele României. Sub titlul "Partidul de guvernământ din România se automutilează", publicaţia austriacă
Die Presse pune accent pe scandalurile care macină în ultimul timp Partidul Democrat-Liberal.
"Scandalurile macină partidul apropiat preşedintelui Băsescu. Şeful partidului nu varsă nici o lacrimă pentru plecarea intelectualului vizionar deranjant”, a scris Die Presse,
făcând referire
la Cristian Preda.
"De luni bune, PD-L, lovit de crize, se prăbuşeşte în sondaje. Nici măcar unul din cinci români nu ar vota la alegerile din toamnă cu partidul de guvernământ, aflat în continuare în strânsă legătură cu controversatul preşedinte Traian Băsescu. Furioşi pe politica de austeritate şi pe aroganţa clasei politice, românii au declanşat un val neaşteptat de proteste”,
au mai scris jurnaliştii austrieci. "Transilvania a reprezentat timp de mulţi ani baza solidă a PD-L. Însă bandiţi corupţi, precum fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, impus în funcţie de şeful de partid, Boc, au ruinat renumele partidului”,
mai aminteşte Die Presse.