Antena 3 CNN Politică Probleme pentru PNL! Politicieni de top, prinși încălcând regulile! Au primit și amendă (Video)

Probleme pentru PNL! Politicieni de top, prinși încălcând regulile! Au primit și amendă (Video)

Denisa Nedelcu
<1 minut de citit Publicat la 09:45 02 Iul 2020 Modificat la 09:45 02 Iul 2020
o_1ec72j4g21n26ckv4sk19491gfdb.jpg

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a sancţionat cu 5.000 de lei organizatorul evenimentului pentru nepurtarea măştilor de protecţie şi nerespectarea numărului maxim de persoane la adunările publice, scrie gandul.info. 

Sancţiunea vine după ce, duminică, au apărut în spaţiul public imagini cu o întrunire a membrilor PNL din filiala Iaşi în care se vede cum unii politicieni nu poartă mască şi nici nu respectă distanţa fizică, apărând unul lângă altul pe scaune.

În plus, la acel eveniment au participat circa 100 de persoane, astfel că nu s-a respectat numărul maxim de oameni permis la adunările publice, respectiv 20 de oameni în incintă și 50 de oameni în spații deschise.

În replică, după amenda primită, liberalii au scris pe o reţea de socializare că au fost respectate toate restricțiile impuse de lege. Spațiul în care s-ar fi desfășurat ședința ar fi fost unul public, mai exact un cort de evenimente, cu o capacitate de 600 de persoane.

×
Etichete: amenda măşti
x close