Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că oportunitatea actelor administrative ale Guvernului nu ar trebui „cenzurată penal”, dar a apreciat că nu consideră că este nevoie de schimbarea legislaţiei în acest sens.
„Este foarte adevărat că oportunitatea nu trebuie cenzurată penal, iar această chestiune este destul de binecunoscută”, a spus Iohannis, potrivit Gandul.
Pe de altă parte, preşedintele s-a arătat rezervat că ar fi nevoie de o schimbare legislativă în această chestiune. „Nu sunt foarte convins că este nevoie de o schimbare a legislaţiei în materie”, a adăugat Iohannis.
Pe 23 octombrie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la CCR o sesizare privind cercetările DNA legate de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina.
Potrivit sesizării lui Tăriceanu, conflictul juridic de natură constituţională este generat de începerea urmăririi penale privind adoptarea unor hotărâri de Guvern. ”Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenţei originare a Guvernului”, susţinea preşedintele Senatului.