Antena 3 CNN Politică PRM a ratat, pentru a doua oară consecutiv, intrarea în Parlament

PRM a ratat, pentru a doua oară consecutiv, intrarea în Parlament

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 16:57 11 Dec 2012 Modificat la 16:57 11 Dec 2012
PRM a ratat, pentru a doua oară consecutiv, intrarea în Parlament
Foto: Mediafax
Partidul România Mare, formaţiune politică reprezentată în Parlamentul European, nu a intrat în Legislativul naţional pentru a doua oară consecutiv, după ce la alegerile de duminică nu a reuşit să treacă pragul electoral de 5%, potrivit rezultatelor prezentate marţi de Biroul Electoral Central, informează Agerpres.

PRM s-a clasat pe locul al cincilea, obţinând la Camera Deputaţilor 92.382 voturi (1,24%), iar la Senat 109.142 voturi (1,47%).

În total, 41 de formaţiuni politice şi candidaţi independenţi au participat la alegerile legislative din 9 decembrie, iar în Parlament au intrat patru partide politice şi alianţe (USL, ARD, PP-DD şi UDMR) care au trecut de pragul de 5% şi 18 organizaţii ale minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară, care au obţinut cel puţin 10% din coeficientul electoral naţional, conform legislaţiei.

Printre cei 19 competitori electorali care au ratat intrarea în Parlament se numără şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania - Erdelyi Magyar Neppart, văzut ca o alternativă la UDMR în preferinţele minorităţii maghiare din România.

PPMT a obţinut la Camera Deputaţilor 47.955 voturi (0,64%), iar la Senat 58.765 voturi (0,79%).

Cel mai slab clasat competitor electoral este Partidul Naţional Democrat Creştin, care a obţinut 38 de voturi la Camera Deputaţilor şi 132 la Senat.

De asemenea, zece candidaţi au participat la alegeri ca independenţi, dar niciunul nu a câştigat mandatul dorit.

Dintre candidaţii independenţi, cel mai bine s-a clasat Nicolae Stan, poreclit "Bulă", din judeţul Olt. Stan a luat 2.535 de voturi, adică 9% în colegiul de deputaţi numărul 2, Olt. El a candidat din postura de deputat independent.



×
x close