Într-o ceremonie organizată la Palatul Elisabeta, în prezenţa Principesei Margareta şi a susţinătorilor săi, principele Radu a ţinut să sublinieze că va candida independent, fără obligaţii către vreun partid.
"Faptul că voi fi dezlegat de orice obligaţie de partid este garanţia exercitării nealterate a mandatului", a afirmat el, după ce şi-a anunţat, cu "speranţă şi încredere", intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al ţării.
Principele Radu a apreciat că un preşedinte provenit dintr-un partid rămâne legat de acesta şi funcţionează ca un al doilea premier.
"Un preşedinte fost membru al unui partid nu se poate distanţa de partidul lui, rămâne legat de interesele partidului, caută să-l impună la putere şi să îi ofere oportunităţi. Un astfel de preşedinte nu este decât un al doilea prim-ministru", a afirmat el.
El s-a caracterizat ca nefiind nici candidat de stânga, nici candidat de dreapta, nici candidat politic.? ?Când un popor nu mai poate îndura, când un sistem îşi umileşte proprii cetăţeni, când nu mai avem demnitate şi nici speranţă, atunci se petrec marile schimbări?, arătat Principele Radu în discursul său.
Radu Duda a apreciat că în România democraţia s-a inhibat din cauza luptelor permanente între tabele politice.
"Nu sunt aici pentru a arunca cu piatra în nimeni, ci sunt aici pentru a pune o piatră jos, la temelia unei Românii respectate", a precita el.
În opinia sa, cei douăzeci de ani de la Revoluţie s-au remarcat prin patru mandate mandate "de dezamăgire" deşi forţele politice care s-au pus în mişcare au pretins că vor schimba România.
"Luptele s-au dat pe toate fronturile. Stânga împotriva dreptei, roşii împotriva portocaliilor, verzii împotriva naţionaliştilor (...) Unde suntem după douăzeci de ani? Avem un stat la bunul plac al unor persoane, avem o democraţie reflectată în legi care nu se respectă, inclusiv Constituţia, avem libertatea de exprimare, dar tot mai multe abuzuri împotriva ei. (...) Politica nu a servit instituţiile statului, ci şi le-a aservit. (...) Mercantilismul şi superficialitatea au menţinut mediocritatea în spaţiul public", a spus principele Radu.
Candidatul a făcut referire şi la istoria României, caracterizând monarhia din România drept un "travaliu" de a pune împreună energiile pozitive şi oamenii pricepuţi ai ţării.
"Nu am venit aici ca să promit miracole. (...) Nu aduc paradisul promis de unii după Revoluţie. Ceea ce fac eu aici este să vă chem să fim împreună la deşteptarea acestei ţări, să punem ordine şi demnitate în treburile ţării. (...) Răspunsul nu vine de la un singur om, soluţia nu stă în mâinile unui tătuc al ţării. Speranţa stă în noi toţi, împreună", a declarat el.
Antena3.ro