Antena 3 CNN Politică Principalele modificări aduse Constituţiei României. Vedeţi calendarul intrării în vigoare a noii Constituţii

Principalele modificări aduse Constituţiei României. Vedeţi calendarul intrării în vigoare a noii Constituţii

1 minut de citit Publicat la 08:48 20 Iun 2013 Modificat la 08:48 20 Iun 2013
Principalele modificări aduse Constituţiei României. Vedeţi calendarul intrării în vigoare a noii Constituţii
Foto: Intact Images
Comisia pentru revizuirea Constituţiei şi-a încetat activitatea după finalizarea procesului de modificare. S-au schimbat multe dintre atribuţiile preşedintelui, iar Parlamentul s-a ales cu responsabilităţi crescute. Nu au fost uitate nici celelate instituţii importante ale statului.

Mandatul preşedintelui a fost redus de la 5 ani la 4 ani! Tot în textul modificat s-a intordus şi sintagma de "şef al statului".  Preşedintele nu mai are dreptul să refuze propunerea de prim-ministru. Textul prevede că preşedintele are obligaţia să desemnează premierul din partea partidului sau alinaţei politicie care a aobţinut cel mai mare număr de mandate.Preşedintele este scos din joc şi în ceea ce însemană cererea de urmărire penală a membrilor guvernului. Această responsabilitate va aparţine exlusiv Parlamentului.

Preşedintele nu mai poate iniţia referendum după bunul său plac. Solicitarea este trimisă spre Parlament, iar această trebuie avizată cu două treimi din numărul total al aleşilor. Şi că tot suntem la capitolul referendum, pragul a fost coborât de la 50% plus 1, la 30% plus 1.

Noua Constituţie prevede un număr de maximum 300 de aleşi pentru Camera Deputaţilor la care se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale. Senatorii vor reprezenta regiunile administrativ- teritoriale.

Totodată, trasesimul politic a fost interzis. Senatorul sau deputatul care alege să demisioneze şi să se înscrie într-o altă formaţiune politică îşi pierde automat mandatul. Nu se întâmplă la fel dacă este exclus din partid.

Şi moţiunile au căpătat o nouă formă. În cazul uneia de cenzură, partidul care o depune trebuie să vină în faţa Parlamentului cu propunerea sa de prim-ministru. Aleşii nu vor mai fi judecaţi doar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci de orice instanţă, ca noi, cetăţenii de rând.

De revizuire nu a scăpat nici CCR. Judecătorii de la Curte nu se vor mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului sau asupra domeniilor care privesc poziţia în cadrul Uniunii Europene.

Au fost operate modificări şi la nivel de identitate naţională. Stema revine pe tricolor.

După cele apropae trei săptămâni de dezbateri, raportul comisie va merge la Consiliul Legislativ şi mai apoi la Curtea Constituţională. După ce două formalităţi vor fi îndeplinite, proiectul va ajunge în plenul celor două camere, iar mai apoi va fi votat în plen reunit. Dacă întruneşte două treimi din voturi, se va ajunge la referendum, iar poporul va decide dacă vrea sau nu o nouă Constituţie.

×
x close