Antena 3 CNN Politică Primul sondaj CURS pentru prezidențiale fără Călin Georgescu. George Simion și Crin Antonescu ar intra în turul 2

Primul sondaj CURS pentru prezidențiale fără Călin Georgescu. George Simion și Crin Antonescu ar intra în turul 2

G.M.
1 minut de citit Publicat la 14:46 23 Mar 2025 Modificat la 21:09 23 Mar 2025
George Simion și Crin Antonescu
Primul sondaj CURS pentru prezidențiale fără Călin Georgescu. George Simion și Crin Antonescu ar intra în turul 2. FOTO colaj Hepta

29% dintre românii care au răspuns unui sondaj CURS ar vota în 4 mai la alegerile prezidențiale cu George Simion, iar 22% cu Crin Antonescu. În ceea ce privește sentimentele față de România, 39% simt dezamăgire, iar 59% cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. 

Întrebați cu cine vor vota în 4 mai, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 29% au răspuns George Simion, iar 22% Crin Antonescu. 18% și-au exprimat intenția de vot pentru Nicușor Dan, iar 13% pentru Victor Ponta. Elena Lasconi ar fi votată de 12%, potrivit răspunsurilor celor care au răspuns la întrebare.

În opinia românilor, principalele probleme la care noul președinte ar trebui să le rezolve cu prioritate sunt asigurarea păcii (21%) și siguranța României și îmbunătățirea situației din școli și spitale (tot 21%). 20% dintre români au pus lupta contra corupției pe locul trei al problemelor care trebuie rezolvate urgent. Doar 7% consideră că protejarea valorilor democratice reprezintă o problemă prioritară.

Întrbați ce sentiment au atunci când se gândesc la România de azi, 39% dintre români au spus dezamăgire, iar 25% speranță. Doar 2% au răspuns căau un sentiment de satisfacție.

De altfel, 59% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, spre deosebire de 39% care consideră că țara se îndreaptă spre o direcție bună.

Sondajul a fost realizat în perioada 19-22 martie, au fost 1203 respondenți, marja de eroare fiind +/- 2,8%.

×
x close