Partidul Social Democrat va organiza, vineri, la Craiova, primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu. La manifestaţie va fi prezent şi preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană. Liderul PSD Dolj, deputatul Ion Călin, a afirmat, joi, că PSD a decis ca prima manifestaţie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să aibă loc la Craiova. Evenimentul va începe la ora 12.00, la Casa studenţilor din Craiova unde sunt aşteptaţi 2.500 de participanţi.
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a fost desemnat, luni, director de campanie al social-democraţilor, el urmând să coordoneze echipa de campanie a PSD în ceea ce priveşte referendumul de demitere a şefului statului. Corlăţean a spus că PSD va avea o campanie activă, bazată pe mobilizarea membrilor de partid.
Antena3.ro