Antena 3 CNN Politică Primarul care a avut relaţii intime cu minore, imposibil de demis. Cum explică prefectul din Iaşi

Primarul care a avut relaţii intime cu minore, imposibil de demis. Cum explică prefectul din Iaşi

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:49 20 Ian 2020 Modificat la 12:49 20 Ian 2020
o_1dv1902f31k0iptu1g7h1eccvfhb.jpg
Foto: Damian Butnariu/Facebook

Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a explicat şi care sunt motivele pentru care, în prezent, primarul care a recunoscut că a făcut sex cu două minore nu poate fi demis, potrivit adevarul.ro.

„Prefectul poate emite un ordin de încetare a mandatului în situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese, constatate de Agenţia Naţională de Integritate sau într-o situaţie de condamnare penală. Potrivit cadrului legal, între prefect şi primari nu există relaţii de subordonare, astfel încât o speţă precum cea în dezbatere nu poate face, în momentul de faţă, obiectul unei măsuri luate de instituţia pe care o conduc“, a spus Marian Grigoraş.
 

×
Etichete: Damian Butnariu
x close