Primarul arestat Cătălin Cherecheş, care a câștigat un nou mandat de primar după gratii, a depus jurământul pentru învestirea în funcție.
Evenimentul a avut loc în sala Europa din cadrul primăriei Baia Mare. După depunerea jurământului în faţa consiliului local şi a prefectului, Cherecheş s-a întors la închisoare, unde se află din luna aprilie.
La alegerile din iunie, Cătălin Cherecheș a fost votat de băimăreni cu peste 70% din voturi.
Chereches execută arestul preventiv la Penitenciarul Gherla. Este anchetat de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată iar judecatorii i-au respins toate solicitarile de a fi judecat în libertate.