În urma alegerilor, Falcă a obţinut 351 de voturi, în timp ce Ioţcu a obţinut 295, iar 14 voturi au fost declarate nule.
În discursul său de dinaintea votului, Falcă a spus că a venit la Consiliul de coordonare judeţean "nu cu gândul la o zi a succesului", pentru că "e o zi a durerii", întrucât nu s-ar putea bucura de o eventuală victorie pentru că în ultima vreme nu a existat unitate în filiala judeţeană.
El a reluat şi de această dată ideea că dreapta românescă trebuie să se unească.
El le-a declarat, ulterior, jurnaliştilor că i-ar plăcea să fie candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale.
Şi după aflarea rezultatului votului, Falcă a spus că nu poate vorbi "nici de o victorie, nici de un succes", el felicindu-l pe Ioţcu "pentru dăruire".
Atât Seculici, cât şi Vasile Blaga au spus că alegerile au fost corecte.
Liderul democrat-liberalilor i-a cerut câştigătorului alegerilor judeţene "să meargă pe acelaşi drum trasat de Gheorghe Seculici, să ţină unită organizaţia judeţeană şi să aibă grijă de fiecare militant al acesteia".
Gheorghe Falcă este la al treilea mandat de primar al Aradului. El este finul de căsătorie al preşedintelui Traian Băsescu, iar soţia sa Ela este fiica lui Gheorghe Seculici.
Pe 30 decembrie 2011, Falcă şi-a prezentat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte PDL Arad, motivul fiind legat de desemnarea candidatului PDL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ). Primarul se declarase nemulţumit că PDL Arad nu a luat o decizie privind desemnarea candidatului, însă surse din partid declarau la vremea respectivă că Falcă era nemulţumit că socrul său, Gheorghe Seculici, şi-a exprimat intenţia de a candida, el fiind consilier judeţean. Ulterior, Falcă a declarat public că îl susţine pe preşedintele în exerciţiu al CJ, Nicolae Ioţcu, pentru că acesta s-ar fi plasat mai bine în sondaje faţă de Seculici.
În ultimii ani, între Falcă şi Seculici au existat şi alte dispute legate de decizii politice.
La stabilirea listei de candidaţi pentru alegerile parlamentare, între ginere şi socru au existat neînţelegeri. Seculici îşi dorea să devină senator în Colegiul 1, dar Falcă anunţase că va candida în acelaşi colegiu. În cele din urmă, Falcă nu şi-a anunţat candidatura, ci l-a invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu să intre în cursa pentru Senat în Colegiul 1, blocând astfel candidatura socrului. Seculici a ales, astfel, să candideze pentru Camera Deputaţilor, dar nu a obţinut mandatul.