Primăria Sectorului 6 se pregăteşte intens pentru alegerile locale de anul acesta. Primarul Cristian Poteraş a trimis in această dimineaţă două autocare pline cu pensionari, în excursie, în Bulgaria. Deşi nu ştiau sigur unde pleacă şi după ce criterii au fost selectaţi, zeci de locuitori din sectorul 6, s-au îngrămădit să urce în autocare.
Îmbulzeală mare în această dimineaţă la cele două autocare inchiriate pentru excursie. Zeci de pensionari din sectorul 6 au venit cu mult înainte de ora de plecare, doar ca să fie siguri că prind un loc.
Doar caţiva dintre pensionarii invitaţi în această excursie au recunoscut că sunt susţinători ai democrat liberalilor.
Cum excursia la bulgari e gratuită, la scara autobuzului au venit mai mulţi pensionari decît locuri disponibile. Aşa că, în momentul în care a plecat autocarul, mulţi au rămas în urmă.
Ca să nu existe discuţii, autorităţile au mai trimis o maşină ca să-i ia şi pe cei care nu au încăput în primul.