Cu aproape o lună înainte de începerea campaniei pentru alegerile locale din 10 iunie, partidele încearcă să atragă cât mai mulţi votanţi.
Reprezentanţi Primăriei Ploieşti au împărţit peşte şi mălai de Florii locuitorilor din cartierul de sud al oraşului. Acţiunea a fost coordonată de consilierul local Elena Trican şi, în acelaşi timp, director economic la Societatea de Gospodărire Urbană din subordinea Consiliului Local Ploieşti.
Pe lângă "atenţiile" alimentare, au fost oferite şi felicitări de Paşte cu antetul celor doi candidaţi PDL la Primăria Ploieşti şi Consiliul Judeţean, actualul edil Andrei Voloşevici şi prefectul de Prahova, Adrian Dobre.