Oficialii
din Primăria Capitalei ar avea tot interesul ca nicio firmă să nu
câştige licitaţia pentru proiectul Netcity. Cel puţin aşa
susţin jurnaliştii de la ?Gardianul?. Luni se desfac plicurile
ce conţin caietele de sarcini ale firmelor care vor să câştige
proiectul pentru realizarea sistemului de fibră optică
metropolitană. Doar că, scriu jurnaliştii, anunţul de licitaţie
a fost făcut într-o formă destul de laconică. Pentru
proiectul de fibră optică metropolitană - NetCity s-au înscris
21 de firme.
Angajaţii din subordinea primarului Adriean Videanu
au făcut tot posibilul ca firmele mari de telecomunicaţii să nu
afle de organizarea licitaţiei. Deşi erau obligaţi prin lege să
anunţe licitaţia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
anunţurile au fost publicate doar pe un supliment al acestuia, spun
aceleaşi surse.
Mai mult, în variantele din engleză, franceză
şi germană ale anunţului privind licitaţia se vorbeşte doar de
reţea însă nu se precizează despre ce tip de reţea este
vorba. Anunţul publicat pe 1 iunie anul acesta ocoleşte chiar
cuvintele-cheie ?reţea
metropolitană de fibră optică", care ar fi stârnit
interesul multor firme de renume, în condiţiile în care
Bucureştiul, un oraş cu două milioane de locuitori este în
plină expansiune.
Proiectul NetCity bate de doi ani pasul pe loc,
nereuşind să treacă de faza studiului de fezabilitate. Anul trecut
licitaţia nu a mai avut loc din cauza schimbărilor legislative în
ceea ce priveşte parteneriatul public-privat. Acum, însă,
atrag atenţia cei de la ?Gardianul?, oficialii din Primăria
Capitalei se pregătesc să măsluiască licitaţia. Ei au anunţat
că sunt condiţii prea dure ca să câştige vreo firmă,
astfel încât primăria ar putea demara pe cont propriu
NetCity... un proiect de 200 de milioane de euro.
Antena 3