Antena 3 CNN Politică Prietenul la nevoie se cunoaşte: Şandru ar beneficia de sprijinul lui Mazăre pentru intrarea pe eurolista PSD

Prietenul la nevoie se cunoaşte: Şandru ar beneficia de sprijinul lui Mazăre pentru intrarea pe eurolista PSD

3 minute de citit Publicat la 18:18 23 Mar 2009 Modificat la 18:18 23 Mar 2009
Prietenul la nevoie se cunoaşte: Şandru ar beneficia de sprijinul lui Mazăre pentru intrarea pe eurolista PSD
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni că nu există discuţii formale cu PIN în perspectiva euroalegerilor şi că nu există un interes din partea PSD pentru o candidatură a Laviniei Şandru la PE pe listele pentru euroalegeri. Surse social-democrate susţin însă că liderii de Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu ar intenţiona să susţină candidatura lui Şandru din partea propriei lor filiale. Lidera PIN mai beneficiază şi de lobby-ul soţilor Ponta, cunoscuţi ca apropiaţi şi prieteni ai noului consilier al liderului PSD, Cosmin Guşă.

Potrivit surselor citate, în cazul în care o filială a PSD va susţine candidatura lui Şandru pe listele partidului, este posibil să se ceară acesteia demisia din PIN, de vreme ce PSD nu doreşte să mai facă nici o altă alianţă înafara celei cu PC.

"Nu avem o discuţie formală cu alt partid decât cu PC, care este în alianţă cu noi. Există evident în această perioadă o încercare a partidului nostru, nu doar pentru listele pentru PE, ci în general parteneri de discuţie şi de sprijin într-un proiect politic mai larg a cărui finalitate este evident câştigarea alegerilor prezidenţiale. Din partea PSD-ului nu (există un interes pentru candidatura Laviniei Şandru, n.r.), dar, dacă există evident un interes din partea domniei sale, el va trebui să fie exprimat oficial şi dacă există sprijin într-o anumită zonă a ţării pentru domnia sa, este o chestiune pe care comisia de selecţie o va analiza", a declarat astăzi liderul PSD, Mircea Geoană.
Mazăre, pe post de cal troian
Surse din PSD susţin că problema nu a fost deloc tranşată. Dimpotrivă, Geoană ar încuraja pe liderii apropiaţi cercurilor lui Cozmin Guşă, să vină cu propunerea Şandru pe listele social-democrate pentru PE. Singura condiţie pusă de Geoană, ar fi ca Şandru să-şi dea demisia din fruntea PIN, cel puţin temporar, pentru a prinde un loc eligibil pe lista PSD pentru europarlamentare.
Conform surselor citate, liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre intenţionează să vină în timpul acestei săptămâni cu această propunere în faţa comisiei de validare. O asemenea iniţiativă s-ar bucura şi de sprijinul ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, deputatul Victor Ponta şi a soţiei sale, europarlamentara Daciana Sârbu, cunoscuţi ca prieteni ai tandemului Guşă-Şandru.
La rândul său, pe Măzare îl leagă o lungă relaţie de prietenie şi de afaceri cu Guşă. În 2000, când a candidat pentru prima dată la primăria Constanţa, Mazăre a beneficiat de sprijinul lui Cozmin Guşă, pe atunci director de trsut de presă. În 2008, PIN-ul condus de Guşă a făcut campanie pentru realegerea lui Mazăre ca edil al urbei constănţene.
Contactată telefonic, preşedintele PIN a refuzat să facă comentarii pe această temă.
Iliescu, veşnicul adversar
Includerea Laviniei Şandru pe listele PSD pentru PE este combătută de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, dar şi de Adrian Năstase şi chiar de Viorel Hrebenciuc, susţin unele surse social-democrate.
Dacă Iliescu este consecvent poziţiei sale, el fiind şi cel care s-a opus cu succes şi unei alianţe PSD-PC-PIN la alegerile parlamentare, Hrebenciuc nu ar vedea cu ochi buni consolidarea poziţiei lui Guşă pe lângă Mircea Geoană.
Scenariul fuziunii prin absorbţie cu PIN, ?partener natural al PSD?
Unii social-democraţi apropiaţi cercurilor lui Marian Vanghelie nu exclud nici posibilitatea unei eventuale fuziuni prin absorbţie a PIN în PSD, de care ar fi interesat pe viitor liderul Mircea Geoană
Mai mulţi lideri ai PSD, precum preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, ministrul Mediului, constănţeanul Nicolae Nemirschi şi europarlamentarul PSD Daciana Sârbu au putut fi văzuţi la ceremonia de fuzionare prin absorbţie a PIN cu Partidul Alternativa Ecologistă.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a transmis atunci participanţilor un mesaj din partea preşedintelui PSD, Mircea Geoană, în care se sublinia "tinereţea PIN şi componenta ecologică? care ?recomandă PIN ca partener natural al PSD".
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
x close