''Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public'', se arată într-o precizare a lui Bogdan Oprea remisă miercuri Agerpres.
Precizarea Preşedinţiei a fost făcută ca urmare a unor zvonuri apărute în presă, potrivit cărora şeful statului ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul USL, pe tema desemnării noului premier.